Arhiva Comunicate
COMUNICAT

S.P.S.U. „FORESTBROD” BRODINA - CAMPION NATIONAL
(07.08.2014)

In perioada 4 - 6 august a.c., s-a desfasurat finala nationala a Concursurilor Serviciilor Voluntare si Private pentru Situatii de Urgenta (S.V.S.U. / S.P.S.U.), competitie organizata anul acesta in municipiul Ramnicu Valcea.
La startul concursurilor au fost prezente 16 echipaje din judetele Arad, Arges, Bihor, Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Calarasi, Iasi, Maramures, Mehedinti, Mures, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea si Valcea.
Conform regulamentului de organizare si desfasurare, competitia a presupus parcurgerea a trei probe practice: Pista cu obstacole pe 100 de metri, Stafeta 4x100 de metri si Dispozitivul de interventie la motopompa.
Judetul Suceava a fost reprezentat anul acesta de catre Serviciul Privat pentru Situatii de Urgenta „Forestbrod” al S.C. Forestbrod S.A. Brodina, care a reusit calificarea in etapa finala, iar pregatirea lotului sucevean s-a realizat cu participarea nemijlocita a specialistilor din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Bucovina” al judetului Suceava.
Echipajul S.P.S.U. „Forestbrod” Brodina a reusit sa demonstreze ca este cel mai bun lot din tara, clasandu-se pe locul I si aducand in judet cupa transmisibila, precum si multiple medalii si diplome.
Dupa luni de antrenamente si bazandu-se pe experienta antrenorilor Vasile Hasna si Mircea Cotos, membrii serviciului privat s-au prezentat cu dorinta de a invinge si de a demonstra ca, alaturi de pompierii militari din serviciile profesioniste, pot face fata cu succes oricaror incercari, atat in competitii, cat si in misiunile specifice domeniului situatiilor de urgenta.
Transmitem pe aceasta cale campionilor suceveni felicitari pentru rezultatele frumoase obtinute, dar si pentru efortul si preocuparea permanenta in prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta!

*
* *

Concursurile profesionale ale Serviciilor Voluntare si Serviciilor Private pentru Situatii de Urgenta din Romania se organizeaza anual, pe etape, de catre Inspectoratele Judetene/al Municipiului Bucuresti pentru Situatii de Urgenta, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta.
Obiectivul acestor concursuri este acela ca membrii echipelor sa isi dezvolte si sa isi perfectioneze aptitudinile si deprinderile specifice, necesare indeplinirii actiunilor de interventie in situatii de urgenta. De asemenea, sunt evaluate nivelul de pregatire si capacitatea de interventie si sunt popularizate in randul cetatenilor activitatile desfasurate de aceste servicii.


foto: http://we.tl/Ju0mZQorn4

Persoana de contact:
Purtator de cuvant Plt.adj. Alin GALEATA - 0747 051950

Apel unic de urgenţă
Ministerul Administratiei si Internelor
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Prefectura Suceava
Consiliul Judeţean Suceava
Inspectoratul judeţean de Poliţie Suceava
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava
FOTO

FOTO

FOTO

FOTO

<FOTO