Arhiva Comunicate
COMUNICAT

Buletin informativ - 05.05.2015
(05.05.2015)

Incendiu in localitatea Radaseni
4.05.2015, ora anuntarii la 112 - 17:20
Pompierii militari de la Detasamentul Falticeni au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodaria lui Niculai U., din comuna Radaseni. In sprijinul militarilor au actionat si aproximativ 50 de cetateni, cu mijloace de prima interventie.
La sosire echipajelor, incendiul se manifesta la casa (P+1) si anexe, existand pericolul de propagare la intreaga gospodarie.
Un echipaj SAJ a acordat primul ajutor medical proprietarului si sotiei acestuia, in varsta de 80, respectiv 71 de ani, care au suferit atacuri de panica. Acesia au fost monitorizati, dar au refuzat transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:20.
Au ars acoperisul si mansarda locuintei, construite din lemn, pe o suprafata de 80 de metri patrati, anexele (adapostul de animale si doua magazii, constructie corp comun) pe 100 de metri patrati, circa un metru cub lemn pentru constructii, 500 kilograme de furaje si alte bunuri. S-au degradat peretii casei. Toate cladirile afectate de foc erau acoperite cu sindrila tratata cu pacura, lucru ce a favorizat propagarea rapida a flacarilor. In incendiu au pierit 62 de pasari de curte si doi iepuri.
O alta consecinta a sinistrului a fost deteriorarea retelei electrice de joasa tensiune dintre doua puncte de distributie, avarie care a fost remediata de un echipaj al E-On.
Cauza probabila de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzator.
Pompierii au salvat o a doua locuinta a proprietarului si doua anexe, aflate la o distanta de doar doi metri de focar.

Incendiu in municipiul Suceava
5.05.2015, ora anuntarii la 112 - 1:29
Militarii Detasamentului de Pompieri Suceava au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit in casa scarii unui bloc de locuinte, situat pe strada Amurgului, din municipiul resedinta de judet.
Initial, s-a anuntat ca arde un tablou electric, dar la sosirea echipajelor a fost identificat un motoscuter la parterul blocului, ce ardea mocnit cu degajari mari de fum si gaze toxice care au inundat casa scarii pana la ultimul nivel (IV).
Incendiul a fost localizat si lichidat, iar incinta a fost ventilata natural pentru evacuarea fumului. Nu a fost necesara evacuarea persoanelor din apartamente, insa pompierii salvatori au verificat fiecare locuinta pentru a vedea daca sunt persoane care au nevoie de ingrijiri medicale.
Misiunea la fata locului s-a incheiat la ora 2:50.
Au ars motoscuterul, in proportie de 90%, precum si cabluri de telefonie, televiziune si internet. Au fost degradate usi de apartamente si contoare de gaz.
Cauza probabila de izbucnire a incendiului este in curs de cercetare.
Din fericire, nu s-au inregistrat victime omenesti.

Purtator de cuvant - plt.adj. Alin GALEATA - 0747 051950

Apel unic de urgenţă
Ministerul Administratiei si Internelor
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Prefectura Suceava
Consiliul Judeţean Suceava
Inspectoratul judeţean de Poliţie Suceava
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava
FOTO

FOTO

FOTO

FOTO

<FOTO