Arhiva Comunicate
COMUNICAT

Buletin informativ - 31.07.2016
(31.07.2016)

Incendiu in localitatea Vornicenii Mici
30.07.2016, ora anuntarii la 112 - 15:11

Militarii Detasamentului de Pompieri Suceava, impreuna cu lucratorii Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta Moara, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit la o stiva de baloti de paie, aflati pe proprietatea lui S.G., din satul Vornicenii Mici, comuna Moara.
La sosirea echipajelor, ardeau mai multi baloti de paie si exista pericolul de propagare a flacarilor la miriste.
Incendiul a fost lichidat la ora 17:00 si au ars 40 de baloti de paie (circa 16 tone).
Cauza probabila de izbucnire a flacarilor a fost folosirea intentionata a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Salvare persoana cazuta in fantana
30.07.2016, ora anuntarii la 112 - 17:13

Militarii Detasamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu modulul SMURD (autospeciala pentru descarcerare si ambulanta SMURD C TIM - terapie intensiva mobila) pentru salvarea unei persoane, cunoscuta cu probleme psihice, care era cazuta in fantana propriei gospodarii, din satul Moara Nica, comuna Moara.
La sosirea salvatorilor, barbatul era constient si se afla pe fundul fantanii, la o adancime de aproximativ 5 metri.
Un pompier militar a coborat in fantana si a asigurat victima. Desi procedura este de a extrage intai salvatorul si apoi victima, din cauza faptului ca barbatul intrase in hipotermie, s-a luat decizia ca acesta sa fie extras primul.
Dupa ce a fost adusa la suprafata, victima in varsta de 68 de ani a fost preluata de echipajul pompierilor SMURD C TIM pentru evaluare medicala. Dupa acordarea primului ajutor medical, salvatorii au transportat-o la Unitatea de Primire Urgente a spitalului judetean pentru investigatii suplimentare si tratament de specialitate.
Misiunea pompierilor s-a incheiat cu succes la ora 17:50.

Accident rutier pe E85
31.07.2016, ora anuntarii la 112 - 6:44

Militarii Detasamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu modulul SMURD in urma unui accident rutier produs pe E85, la iesire din municipiul Suceava spre Falticeni. In sprijinul pompierilor militari au venit si 3 ambulante SAJ.
La fata locului, accidentul era produs intre un microbuz si un autoturism, in care se aflau 7 persoane.
Salvatorii au luat masurile specifice de siguranta - au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanti si lubrifianti si au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori.
Dupa evaluarea medicala, trei persoane, constiente, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgente a spitalului judetean pentru investigatii suplimentare. Celelalte persoane, au refuzat transportul la o unitate spitaliceasca.
La finalul operatiunilor de salvare, pompierii militari au sablat (curatat) carosabilul de lichidele combustibile scurse din autovehiculele implicate in accident.

Purtator de cuvant - plt.adj. Alin GALEATA - 0747 051950


* Recomandare generala: pentru alte informatii vizitati si pagina de facebook ISU „Bucovina” Suceava - https://www.facebook.com/ISUSuceava/

Apel unic de urgenţă
Ministerul Administratiei si Internelor
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Prefectura Suceava
Consiliul Judeţean Suceava
Inspectoratul judeţean de Poliţie Suceava
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava
FOTO

FOTO

FOTO

FOTO

<FOTO