Arhiva Comunicate
COMUNICAT

Comunicat de presa 20.04.2011
(20.04.2011)

ACTIVITATEA DE PREVENIRE A INCENDIILOR LA LACASURILE DE CULT

Premergator si pe timpul Sfintelor Sarbatori de Pasti, efective din inspectoratul judetean pentru situatii de urgenta vor fi angrenate intr-o serie de activitati ce au drept scop asigurarea nivelului de protectie si siguranta a cetatenilor si evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sarbatori.
Astfel, angajati ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucovina al judetului Suceava vor executa activitati de supraveghere, la fata locului, a respectarii masurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfasurarii manifestarilor religioase cu public numeros si pentru asigurarea unui raspuns prompt in situatia producerii unor evenimente nedorite, iar Inspectia de prevenirea incendiilor va executa zilnic, activitati de control de prevenire la lacasurile de cult si unitatile de cazare turistice, in vederea depistarii si inlaturarii neregulilor.
Pentru a se diminua riscul de incendiu la aceste categorii de constructii, multe dintre ele componente ale patrimoniului cultural national si a se reduce consecintele negative ce se pot rasfrange asupra persoanelor in cazul producerii unui eventual incendiu pe timpul manifestarilor religioase cu public numeros, recomandam slujitorilor bisericii si credinciosilor sa asigure respectarea urmatoarele masuri principale:
- aducerea la cunostinta publicului, pe timpul desfasurarii manifestarilor religioase, de catre slujitorii bisericii, a regulilor ce trebuie respectate in biserica, de catre credinciosi, in scopul prevenirii incendiilor, mai cu seama privind utilizarea lumanarilor, modul de comportare pe timpul izbucnirii unui incendiu in lacasul de cult, pentru pastrarea calmului, neproducerea de accidente nedorite si neaparitia panicii pe durata evacuarii constructiei incendiate, cat si privind asigurarea stingerii urgente a incendiului, cu fortele si mijloacele existente;
- lumanarile nu se vor tine, de catre credinciosi, in apropierea hainelor si parului acestora ori a obiectelor combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane si se va manifesta o atentie deosebita atunci cand credinciosii se deplaseaza cu lumanarile aprinse in autovehicule;
- pentru evitarea supraaglomerarii bisericii cu credinciosi se recomanda ca aceste manifestari religioase sa se organizeze in exterior, iar atunci cand totusi ele se desfasoara in interior, se va evita permiterea unui numar de credinciosi peste capacitatea constructiei si se vor mentine obligatoriu, pe toata durata slujbei, usile de acces si evacuare in pozitie deschisa;
- se va urmari, prin modul de parcare a autoturismelor si autocarelor, in imediata vecinatate a lacasurilor de cult, sa nu se blocheze ori ingusteze gabaritele cailor de acces pentru interventie necesare pentru autospecialele pompierilor, in cazul producerii unui eventual incendiu;
- supravegherea, de catre persoane instruite numite de preoti, a sobelor si a celorlalte mijloace de incalzire cu flacara din biserici, pe toata durata functionarii si oprirea acestora, obligatoriu, inainte de inceperea slujbelor religioase cu public numeros;
- asigurarea unei intretineri corespunzatoare, verificari periodice si a remedierii tuturor deficientelor constatate la instalatiile electrice, sistemele de incalzire, aparatele de preparat si incalzit hrana si cosurile de fum;
- amenajarea unor locuri speciale, in exteriorul lacasurilor de cult, pentru depunerea lumanarilor aprinse, aflate la distanta de siguranta fata de constructii, dotate cu tavi metalice umplute cu nisip, supravegherea acestora in permanenta si stingerea lor, in mod obligatoriu, la terminarea slujbelor religioase;
- evacuarea din interiorul lacasurilor de cult, pe durata desfasurarii slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, bancilor si scaunelor nefixate de pardoseala;
- nedepozitarea, in poduri, subsoluri, balcoane ori pe caile de evacuare sau pe circulatiile din interiorul bisericilor, de materiale combustibile, mobilier, coroane;
- instruirea persoanelor cazate in spatiile destinate primirii oaspetilor ori in caminele de batrani din incinta manastirilor sau apartinand de acestea, de catre slujitorii bisericii, privind necesitatea respectarii regulilor de prevenire si stingere a incendiilor la exploatarea mijloacelor de incalzire, a instalatiilor electrice, la utilizarea focului deschis, cat si privind interdictia fumatului in aceste locuri;
- asigurarea unei minime dotari cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apa si posibilitati de utilizare a apei si stingatoare de incendiu, subliniindu-se ca pentru acele manastiri amplasate izolat, in locuri greu accesibile sau chiar inaccesibile autospecialelor pompierilor, aceasta dotare minima, dublata de instruirea corespunzatoare a personalului, pot salva constructia de la distrugere;
- in situatia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din constructie, a valorilor adapostite, concomitent cu desfasurarea primei interventii cu mijloacele tehnice din dotare si cu anuntarea, de indata, a pompierilor, la numarul unic de apel de urgenta 112.

Apel unic de urgenţă
Ministerul Administratiei si Internelor
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Prefectura Suceava
Consiliul Judeţean Suceava
Inspectoratul judeţean de Poliţie Suceava
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava
FOTO

FOTO

FOTO

FOTO

<FOTO