Arhiva Comunicate
COMUNICAT

Buletin informativ 20.07.2011
(20.07.2011)

Interventie in comuna Comanesti
(20.07.2011, ora 13.53)

Detasamentul de pompieri Suceava a intervenit, cu o autospeciala de descarcerare grea si o ambulanta SMURD, in urma unei sesizari primite prin intermediul numarului unic de urgenta 112, care anunta ca doua persoane, care lucrau pentru consolidarea unei fundatii, au fost prinse sub daramaturi, in comuna Comanesti.
La sosirea pompierilor, victimele, Daniel P., in varsta de 19 ani, si Vasile P., in varsta de 47 de ani, erau scoase de sub daramaturi de catre colegii de la locul de munca.
Celor doi raniti le-a fost acordat primul ajutor medical de catre personalul SAJ si pompierii SMURD, primul suferind o contuzie toracica severa, cel de-al doilea un traumatism la membrele inferioare, prin strivire, dupa care au fost transportati la spital pentru investigatii amanuntite.
Misiunea militarilor s-a incheiat la ora 15.30.

Apel unic de urgenţă
Ministerul Administratiei si Internelor
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Prefectura Suceava
Consiliul Judeţean Suceava
Inspectoratul judeţean de Poliţie Suceava
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava
FOTO

FOTO

FOTO

FOTO

<FOTO