Arhiva Comunicate
COMUNICAT

Buletin informativ 19.03.2013
(19.03.2013)

Ieri, la ora 16.07, pompierii militari de la Detasamentul Radauti au intervenit pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit la o bucatarie de vara situata in localitatea Sucevita. La sosirea echipajelor la locul interventiei, incendiul se manifesta violent la bucataria de vara a unei gospodarii cu pericol de propagare la casa de locuit din imediata apropiere. Au ars bucataria de vara pe o suprafata de 20 mp, elemente de mobilier si materiale textile din interiorul bucatariei. Cauza probabila de incendiu a fost efect termic provenit de la un mijloc de incalzire locala, nesupravegheat si supraincarcat. Nu s-au inregistrat victime.

La miezul noptii, aproape simultan, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a doua incendii izbucnite in Partestii de jos si Campulung Moldovenesc.

In urma unui apel la SNAU 112, pompierii militari de la Garda de interventie Solca s-au deplasat in localitatea Partestii de Jos pentru a lichida un incendiu izbucnit la un adapost de animale. La sosirea echipajelor ardea violent un adapost de animale si un depozit de furaje cu pericol de propagare la casa de locuit, anexe si doua gospodarii situate la 2 metri de incendiu. Au ars depozitul de animale si depozitul de furaje pe o suprafata totala de 250 mp, un garaj din lemn pe o suprafata de 30 mp, 1,5 tone de porumb boabe, 3 mc lemn de foc si 2 mc de cherestea. Cauza probabila de incendiu a fost scurtcircuit electric produs din cauza unui conductor electric defect. Nu s-au inregistrat victime.

La Campulung Moldovenesc, pe strada 9 Mai, pompierii militari de la Detasamentul Campulung Moldovenesc au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la doua garaje. La sosirea echipajelor la locul interventiei ardeau doua garaje construite din lemn si acoperisurile a doua garaje invecinate, cu pericol de propagare la o casa din apropiere. In urma incendiului a ars si un autoturism Dacia 1300 care era parcat intr-unul dintre garaje, proprietatea lui S. George. Cauza probabila de incendiu a fost efectul termic al curentului electric produs din cauza unui conductor electric defect.

Astazi la ora 10.10, pompierii militari de la Detasamentul Suceava s-au deplasat cu modulul SMURD format dintr-o ambulanta, o autospeciala de descarcerare grea si o autospeciala de descarcerare usoara pentru a interveni la un accident rutier produs la iesirea din municipiul Suceava pe E85. La locul evenimentului, pompierii au acordat primul ajutor medical de urgenta unui barbat de 43 de ani care se afla in cabina unui autotren ce se afla intr-un sant de pe marginea drumului. Victima a fost predata unui echipaj de la SAJ care a transportat-o la spital. In accident au fost implicate trei autovehicule: un autotren si doua autoutilitare.

Apel unic de urgenţă
Ministerul Administratiei si Internelor
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Prefectura Suceava
Consiliul Judeţean Suceava
Inspectoratul judeţean de Poliţie Suceava
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava
FOTO

FOTO

FOTO

FOTO

<FOTO