Arhiva Preveniri
PREVENIRE

RAPORT DE ACTIVITATE AL COMITETULUI JUDETEAN PENTRU SITUATII DE URGENTA 2010

In ultimii ani, in intreaga lume au avut loc importante schimbari climaterice. Acestea sunt efectul cresterii gradului de poluare, a numarului mare de incendii in masa, a defrisarilor masive si a lipsei unor masuri eficiente de refacere a fondului forestier si ecosistemelor in general.
In aceste conditii si in judetul nostru se manifesta din ce in ce mai des si cu o intensitate tot mai mare, fenomene meteorologice extrem de periculoase, care favorizeaza producerea unor dezastre naturale de mari proportii.
Situatiile de urgenta din acest an, au evidentiat trecerea brusca de la fenomene meteorologice caracterizate prin canicula la precipitatii rapide si insemnate cantitativ, cu intensificari ale vantului si caderi de grindina.

CAPITOLUL I
ACTIUNI SI ACTIVITATI PREVENTIVE

Sistemul Judetean de Management al Situatiilor de Urgenta este organizat si functioneaza pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta, asigurarea si coordonarea resurselor umane, materiale, financiare si de alta natura, necesare restabilirii starii de normalitate.
In acest sens, din cauza evenimentelor inregistrate a fost necesar, ca pe parcursul anului 2010, membrii si consultantii Comitetului Judetean, sa fie convocati in 14 sedinte ordinare si extraordinare. In cadrul sedintelor au fost analizate situatile operative, rapoartele comitetelor locale pentru situatii de urgenta precum si nevoile de sprijin, asigurarea logistica a interventilor, in vederea gestionarii corespunzatoare a situatiilor create.
In conformitate cu prevederile legale in vigoare, au fost emise 8 ordine ale prefectului pentru: Reorganizarea Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Suceava; Constituirea comisiilor de evaluare a pagubelor produse ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase, inregistrate la nivelul judetului Suceava; Evacuarea populatiei din zonele inundabile ale bazinului hidrografic al raului Siret; Actualizarea hartilor de risc la inundatii; Verificarea modului de indeplinire a masurilor stabilite in vederea prevenirii efectelori inundatiilor generate de fenomene meteo periculoase; Verificarea masurilor de securitate, protectie si interventie organizate, gradul de asigurare cu mijloace tehnice de interventie si substante de decontaminare la haldele de steril si iazurile de decantare din judet; Verificarea instalatiilor de transport cu cablu pentru persoane;
Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Suceava a aprobat, in cadrul sedintelor, 6 hotarari prin care s-au reglementat modalitatile de desfasurare in conditii optime a activitatii, acestea vizand urmatoarele aspecte:
• Masurile adoptate ca urmare a atentionarilor hidrometeorologice ”COD PORTOCALIU” si ”COD ROSU”;
• Aprobarea Raportului sinteza privind calamitatile naturale produse in perioada iunie-iulie 2010;
• Repartizarea sumelor primite din donatii, in contul Institutiei Prefectului, catre populatia afectata de calamitatile naturale;
In scopul eficientizarii activitatii institutiilor publice cu atributii in domeniul managementului tipurilor de risc generate de situatii de urgenta, au fost desfasurate activitati de pregatire si instruire, conform „Planului anual de pregatire in domeniul situatiilor de urgenta pentru anul 2010” astfel:
- La cursurile de formare organizate la Centrul National de Perfectionare a Pregatirii pentru Managementul Situatiilor de Urgenta - Ciolpani au participat 9 inspectori de specialitate de la localitati si operatori economici din 9 programati;
- La cursurile desfasurate la Centrul Zonal de Pregatire Bacau au participat 76 de persoane (vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava, 2 primari de municipii/orase, 46 primari si 53 viceprimari de comune) din 102 planificate;
- In luna februarie s-a executat instructajul cu presedintii si vicepresedintii comitetelor locale pentru situatii de urgenta pe 2 zone, activitate la care au participat 99 primari/viceprimari din localitatile judetului, dintr-un total de 114;
- In luna aprilie s-a executat instructajul anual cu sefii serviciilor private pentru situatii de urgenta, activitate la care au participat 16 sefi S.P.S.U.;
- In lunile martie, iunie si septembrie, s-au executat instructajele trimestriale, organizate pe 4 zone cu sefii serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta;
- In luna septembrie, la inceperea anului scolar 2010 – 2011, s-a executat instruirea cu directorii de unitati/institutii de invatamant si personalul didactic, desemnat sa execute pregatirea in domeniul situatiilor de urgenta;
O categorie de risc din judet, este reprezentata de iazurile si haldele de decantare a sterilului rezultat in urma activitatii miniere. In perioada 20 – 28.10.2010, o comisie de specialisti din cadrul Institutiei Prefectului – Judetul Suceava, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Agentia pentru Protectia Mediului, Garda de Mediu Suceava, operatorii economici si administratorii obiectivelor surse de risc, s-a deplasat in zonele vizate pentru verificarea masurilor de securitate, protectie si interventie organizate, gradul de asigurare cu mijloace tehnice de interventie si substante de decontaminare la iazurile de decantare si haldele de steril din perimetrele miniere apartinand S.C. MINBUCOVINA S.A. Vatra Dornei si C.N.U. S.A. Bucuresti - Sucursala Suceava (Crucea). In prezent cele 6 iazuri de decantare care apartin S.C. MINBUCOVINA S.A. Vatra Dornei sunt in conservare, fiind in curs sau urmand a fi supuse lucrarilor de stabilizare si ecologizare.

CAPITOLUL II
MANAGEMENTUL SITUATIILOR DE URGENTA

1. Actiuni si masuri cu caracter preventiv
Inceputul anului a fost caracterizat prin manifestarea fenomenelor meteorologice specifice sezonului rece (temperaturi scazute, ninsori abundente si viscol, ceata, polei, chiciura). Aceste evenimente au determinat blocaje temporare ale aeroportului „Stefan cel Mare”, ale cailor feroviare si rutiere, ingreunand astfel bunul mers al activitatii.
Astfel, in urma situatiei create s-au luat urmatoarele masuri:
- Inspectoratul de Politiei Judetean Suceava, in colaborare cu reprezentantii Directiei Judetene de Drumuri si Poduri Suceava, Sectiilor de Drumuri Nationale Suceava si Campulung Moldovenesc, au actionat pentru identificarea si monitorizarea zonelor cu probleme deosebite datorate caderilor de zapada si viscolului, in scopul mentinerii in stare de functionare a cailor rutiere. In acest sens, institutiile mentionate, coordonate de Prefectul Judetului Suceava, au analizat situatia operativa, generata de conditiile meteo, pentru stabilirea unor masuri de suplimentare a numarului de utilaje de deszapezire acolo unde s-a impus;
- monitorizarea permanenta a situatiei operative;
- inventarierea si pregatirea fortelor si mijloacelor de interventie;
- mentinerea in limite de operativitate a materialelor consumabile;
- asigurarea functionarii institutiilor care furnizeaza utilitati si servicii publice;
- asigurarea asistentei medicale de urgenta specializata;
- asigurarea mijloacelor de telecomunicatii;
- asigurarea coordonarii interventiei structurilor specializate, potrivit domeniului de competenta;
- informarea preventiva a populatiei cu privire la situatia operativa;
- instituirea, atunci cand situatia a impus-o, a restrictiilor de circulatie;
- masuri specifice in scopul evitarii blocajelor si ambuteiajelor;
- promovarea prin mass-media locala a masurilor de prevenire si protectie specifice sezonului rece, atat pentru populatie cat si pentru institutii si operatori economici.
- supravegherea permanenta, a podurilor, podetelor si sectiunilor inguste de pe cursurile de apa, precum si a zonelor in care este posibila formarea podurilor, zapoarelor si aglomerarilor de gheata, concomitent cu desfasurarea actiunilor de interventie pentru deblocarea cursurilor de apa;
- asigurarea permanentei la primarii si la celelalte componente ale comitetului judetean/local pentru situatii de urgenta;

2. Actiuni desfasurate pe timpul manifestarii situatiilor de urgenta, pentru limitarea si inlaturarea efectelor produse.

INUNDATIILE care s-au manifestat in anul 2010, au generat situatii de urgenta ce au impus angrenarea tuturor structurilor de interventie in actiuni specifice domeniului de competenta si reabilitarea zonelor calamitate. Precipitatiile locale au determinat producerea de scurgeri importante pe versanti, formarea de torenti, paraie si cresteri rapide de debite, nivelurile depasind uneori cotele de inundatie, cu formare de viituri.
Astfel, in data de 22.05.2010, din cauza ploilor abundente au avut loc cresteri de nivel pe paraul Rasca, erodand digul de protectie din pamant pe o lungime de 70 m, in dreptul localitatii Bogdanesti. La fata locului s-au deplasat membrii C.L.S.U. si C.J.S.U., cu 4 utilaje grele si 40 voluntari, care au intervenit in vederea consolidarii digului din saci cu nisip, arocamente si trunchiuri de arbori ancorate de mal.
Incepand din data de 21.06.2010 fenomenele hidrometeorologice din judet au generat inundatii in mai multe localitati. Au fost afectate locuinte si anexe gospodaresti, suprafete agricole, lacase de cult, institutii publice, operatori economici si alte elemente ale infrastructurii judetului. S-au inregistrat 10 victime omenesti. Precipitatiile abundente sub forma de averse, insotite de vant puternic si grindina, au determinat viituri si debite istorice pe raurile Siret, Suceava, Moldova si Moldovita, precum si pe afluentii acestora, provocand inundatii, eroziuni de maluri, reactivarea unor formatiuni torentiale si alunecari de teren. Fenomenele au afectat 106 localitati si au generat distrugeri importante cetatenilor, institutiilor cat si operatorilor economici.
Intr-o prima etapa au cazut precipitatii insemnate cantitativ in bazinul hidrografic superior al raului Siret, provocand inundatii in zona estica a judetului Suceava. S-a dispus evacuarea populatiei din unitatile administrativ teritoriale riverane: Siret, Gramesti, Zamostea, Zvoristea, Adancata, Hantesti, Siminicea, Dumbraveni, Veresti, Fantanele, Liteni, Dolhasca, in conformitate cu Ordinul Prefectului nr. 267 din 29.06.2010.
In cadrul sedintei extraordinare a C.J.S.U., din data de 30.06.2010, in vederea reluarii circulatiei pe D.N. 17A, in dreptul localitatii Dornesti, s-a solicitat sprijinul Ministerulului Apararii Nationale pentru construirea unui pod din pontoane de aproximativ 100 ml peste raul Suceava. Avandu-se in vedere amploarea si evolutia dezastrului, s-a constituit, la sediul Institutiei Prefectului, Centrul de Conducere si Coordonare a Interventiei. Centrul Operational Judetean a asigurat serviciul operativ si a coordonat interventia fortelor mobilizate din judet, precum si a celor solicitate in sprijin de la alte judete. Din Dispeceratul I.S.U. Suceava au fost transmise institutiilor si autoritatilor locale 975 fax-uri si 63.942 S.M.S.-uri privind avertizari, atentionari si alarmari hidro-meteorologice. Complexitatea si gravitatea situatiei, a impus deplasarea in judet a Presedintelui Romaniei, a Primului Ministru si a unor membri ai Guvernului, precum si a Inspectorului General al I.G.S.U. Avand in vedere volumul mare al distrugerilor, suprafata de cuprindere a inundatiilor si nu in ultimul rand dificultatea interventiilor, fortele si mijloacele I.S.U.J. Suceava, au acoperit simultan mai multe puncte de lucru. Pentru realizarea eficienta a manevrelor de forte si mijloace a fost solicitat sprijin de la inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta: Prahova, Bucuresti, Brasov, Dambovita, Unitatea Speciala de Interventie in Situatii de Urgenta Ciolpani. Activitatile s-au realizat intr-o colaborare foarte buna cu celelalte structuri ale M.A.I si M.Ap.N. din judet precum si cu Comitetele Locale pentru Situatii de Urgenta care au actionat, conform competentelor legale. La nivelul Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta un rol important l-a avut colaborarea intre institutiile publice care asigura functiile de sprijin si care au actionat pentru limitarea distrugerilor, reabilitarea infrastructurilor afectate de calamitati si revenirea la normalitatea economico-sociala. O contributie esentiala pentru rezolvarea eficienta a situatiilor au avut-o fara indoiala operatorii economici privati care au intervenit imediat cu utilajele grele din dotare, pentru limitarea efectelor dezastrului, in sprijinul autoritatilor locale si a cetatenilor. Un sprijin deosebit a fost primit de la Unitatea Speciala de Aviatie a M.A.I., care a executat misiuni de zbor de un real folos. Cu ajutorul elicopterului s-au creat oportunitati de cercetare si observare din aer a zonelor inundate precum si desfasurarea actiunilor de salvare. Atfel, in data de 27 iulie 2010, in jurul orelor 1730, doi minori au fost surprinsi de o viitura formata pe raul Suceava, in dreptul comunei Ulma. Fortele si mijloacele de interventie ale I.S.U., I.J.J., I.P.J., I.J.P.F., s-au deplasat la fata locului, unde au constat ca unul dintre cei doi copii a fost luat de viitura, iar celalalt s-a refugiat pe o insulita. Salvatorii au intervenit initial cu mijloacele specifice din dotare, operatiunea neatingandu-si scopul, datorita plutitorilor adusi de catre viitura din amonte si a curentului puternic. Astfel s-a luat hotararea solicitarii unui elicopter apartinand Unitatii Speciale de Aviatie a M.A.I., care, deplasandu-se pe timp de noapte de la Bucuresti, a reusit la orele 0430 salvarea minorului.
Alunecarile de teren – ca hazarde complementare a inundatiilor, s-au manifestat indeosebi in zonele de deal si de munte ale judetului, fiind determinate de structura geologica a terenurilor, de excesul de umiditate, precum si ca urmare a despaduririlor masive din ultimii ani. In zonele unde apa a redus puternic coezivitatea in masa de roca s-au declansat fenomene de versant care au amplificat pagubele produse de inundatii. In perioada de referinta a continuat monitorizarea zonelor si obiectivelor cu risc major la alunecari de teren din 15 localitati. Printre localitatile mai afectate de alunecari de teren din aceasta perioada amintesc, fara a limita enumerarea, Suceava, Gura Humorului, Frasin, Granicesti, Ilisesti, Voitinel, Sucevita, Scheia, s.a..
Ca situatii de urgenta mai deosebite in care au fost cooptati membrii C.J.S.U, pot fi amintite: cazul de la Hotelul „Vila Aristocrat” din localitatea Scheia, unde o persoana a decedat si alte 16 au fost internate la Spitalul Judetean Suceava; emanatia de gaze de la blocul 89, str. Dimitrie Cantemir, din municipiul Suceava, unde au fost luate masuri de evacuare a 50 de locatari din imobil si transportul a 4 persoane (din care 1 copil) la U.P.U. Suceava; cantitatile mari de zapada ce au determinat, prabusirea a doua case in localitatea Siret.

3. Actiunile si masurile post – eveniment pentru inlaturarea pagubelor materiale determinate de situatiile de urgenta datorate inundatiilor care au afectat teritoriul judetului Suceava in anul 2010 si normalizarea situatiei s-au concretizat prin:
- asigurarea permanenta a alimentelor de prima necesitate, a apei potabile si menajere pentru populatia afectata si pentru colectivitatile de animale;
- indepartarea aluviunilor din case si curti, decolmatarea santurilor si rigolelor de scurgere a apei;
- refacerea retelelor de utilitati;
- aplicarea masurilor specifice de ordine si siguranta publica pentru paza bunurilor cetatenilor si de prevenire a comiterii infractiunilor in localitatile evacuate, precum si in locurile de depozitare a materialelor primite ca donatii pentru sinistrati.
- refacerea infrastructurii, obiectivelor si locuintelor afectate.
O activitate post dezastru foarte importanta o reprezenta evaluarea fizica si valorica a pagubelor. In conformitate cu Ordinul prefectului nr. 299 din 16.07.2010, s-au constituit 22 comisii mixte de identificare/evaluare a pagubelor produse la locuintele populatiei.
Din cele 4949 gospodarii afectate, au fost identificate 1340 locuinte, din care 154 necesitau sa fie reconstruite, iar 1186 reparate.
Distrugerile si avariile rezultate in urma inundatiilor s-au concretizat in Raportul privind efectele inundatiilor si al alunecarilor de teren produse in lunile iunie – iulie 2010, in judetul Suceava, astfel:
Infrastructura: 10,43 km Diguri; 125,766 km Aparari de maluri; 5 Baraje; 1279,5 km Drumuri (22,194 km D.N., 203,961 km D.J., 1019,29 km D.C., 34,5 km. Strazi), 166 buc. Poduri, 679 Podete; 2 Traversari pietonale; 4,6 km Cai ferate; 1,8 km Retele alimentere cu apa; 0,73 km Retele canalizare; 596 km Retele electrice; 0,938 km Retele transport gaze naturale; 41 buc. Cabluri fibra optica intrerupte; 13294 fantini (surse apa) colmatate; 7 buc Uzine apa;
Agricultura(9381 ha): 1701 ha Grau, secara; 2466 ha Porumb; 45 ha Orz, orzoaica; 4763 ha Alte culturi;
Silvicultura: 233 km Drumuri forestiere; 497 buc Poduri si podete forestiere; 115,25 ha Plantatii si pepiniere; 2532 mc Material lemnos; 3000 mc Rupturi si doboraturi; 1 buc Baraj corectare torenti;
Imobile: 4949 case afectate (1172 avariate, 35 distruse, 116 in pericol de prabusire); 37 Obiective socio-economice (27 Scoli, 2 Gradinite si camine; 1 dispensar medical, 7 biserici si manastiri), 17 Alte obiective.
VALOAREA FINALA A PIERDERILOR MATERIALE LA NIVELUL JUDETULUI SUCEAVA, este de 405.607,936 mii lei – echivalent a 95.184,08 Euro(curs Euro/leu: 1 Euro = 4,2613 lei).
Cele 154 locuinte ce necesitau a fi reconstruite, sunt in 25 de unitati administrativ teritoriale, dupa cum urmeaza: Arbore – 2; Balcauti – 1; Ciocanesti – 2; Comanesti – 5; Darmanesti – 8; Dornesti – 45; Forasti – 1; Gramesti – 9; Granicesti -13; Galanesti – 1; Ilisesti – 3; Milisauti -2; Musenita – 2; Patrauti – 18; Putna – 1; Satu Mare – 3; Siret – 3; Sucevita – 11; Serbauti – 7; Todiresti – 5; Vicovu de Sus – 1; Voitinel – 1 ; Volovat – 3 ; Zamostea – 4 si Zvoristea – 3.
Pentru demararea imediata a refacerii locuintelor afectate de inundatii, Guvernul Romaniei a aprobat prin HG nr.704/2010, acordarea unui ajutor umanitar de urgenta pentru populatia din judetul Suceava. Astfel s-a inceput reconstructia a 15 locuinte, in comunele Darmanesti(8 – locuinte) si Dornesti(7 – locuinte).
Dupa finalizarea evaluarilor de la nivelul judetelor afectate, Guvernul Romaniei a aprobat prin HG nr.708/2010, Programul ”Case de locuit, in zonele afectate de calamitatile naturale, din anul 2010”, prin care s-au asigurat principalele materialele de constructii necesare refacerii locuintelor, stabilite pe baza unui proiect aprobat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului si care a fost transmis fiecarei unitati administrativ teritoriale in care s-au reconstruit locuinte.
Prin sprijinul institutiilor statului si agentilor economici din judet, s-au reconstruit un numar de 36 de locuinte la care s-au asigurat, atat materialele de constructii necesare, cat si contravaloarea manoperei, dupa cum urmeaza:
- Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor a executat un numar de 23 locuinte in comuna Dornesti;
- S.C. SCHWEIGHOFER S.A. a executat un numar de 8 locuinte in comuna Granicesti;
- S.C. EGGER S.A. a executat un numar de 3 locuinte in comuna Dornesti;
- S.C. COSADEL S.R.L. Radauti a executat o locuinta in comuna Sucevita;
- Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Suceava a sprijinit executia unei locuinte in comuna Putna.
Prin sprijinul Presedintelui Consiliului Judetean Suceava, domnul Gheorghe FLUTUR s-au asigurat din donatii, fiecarei locuinte care s-a reconstruit, suma de 10.000 lei, iar pentru locuintele care s-au reparat 2.500 lei.
In contul Institutiei Prefectului – Judetului Suceava, au donat atat persoane fizice cat si persoane juridice, suma de 160.837,11 lei., pentru sprijinirea familiilor sinistrate, astfel, pentru fiecare familie a carei locuinta a fost reconstruita, s-a alocat suplimentar suma de 1.223 lei.
Totodata, in comuna Patrauti, Fundatia ”Mereu Aproape” a asigurat finantarea lucrarilor de reconstructie, pentru 6 locuinte, materialele fiind asigurate de la bugetul de stat.
In aceste conditii, autoritatile locale au demarat actiunile de reconstructie si reparare, astfel incat, la aceasta data, situatia se prezinta astfel:
- 127 de locuinte sunt finalizate;
- 25 de locuinte sunt in etapa de executie a tencuielilor interioare;
- 2 locuinte se vor finaliza in primavara anului viitor.
In ceea ce priveste cele 1.186 de locuinte, au fost finalizate lucrarile de reparare. Pana in prezent, s-au mutat in locuinte noi, un numar de 90 familii, iar 61 de familii locuiesc in vechile case sau la rude. In comuna Sucevita, 3 familii locuiesc in prezent in case modulare, urmand a se muta in noile locuinte pana de Craciun.
Costurile refacerii locuintelor afectate de inundatii, de la nivelul judetului Suceava depasesc suma de 10.680.000 lei, reprezentand:
- Materiale de constructii asigurate de la bugetul de stat in valoare de 3.867.867, 217 lei;
- Materiale de constructii asigurate din donatii, in valoare de 277.291,3 lei.
- Asigurarea materialelor de constructii si a manoperei de catre institutii si agenti economici pentru 36 locuinte este in suma de 2.160.000 lei
- Asigurarea manoperei pentru 6 locuinte in suma de 120.000 lei
- Asigurarea de catre Consiliul Judetean Suceava a contravalorii manoperei pentru reconstructia si repararea locuintelor, in suma de 4.095.000 lei
- Asigurarea unui sprijin suplimentar, din donatii, distribuit de Institutia Prefectului – Judetul Suceava, celor 118 locuinte care s-au realizat in regie proprie, in suma de 160.837,11 lei
Prin I.S.U. Suceava s-au distribuit ajutoarele de la Administratia Nationala a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale astfel: 5.000 buc. Apa minerala (2 litri); 19.500 buc. Conserve carne porc (300g); 35.500 buc. Conserve pate ficat (200g); 13.338 buc. Apa plata (1,5 litri); 500 buc. Paturi; 70000 kg. motorina.
In scopul evitarii unor probleme igienico-sanitare, Consiliul Judetean Suceava a finantat actiunea de dezinsectie contra tantarilor in zonele afectate.

CAPITOLUL IV
CONCLUZII


Putem afirma ca prin eforturile depuse de Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Suceava si Comitetele Locale care au gestionat situatiile de urgenta produse in anul 2010, s-a reusit diminuarea efectelor acestora, cu scopul principal de a proteja viata oamenilor.
Masurile intreprinse la nivel judetean si local, precum si coordonarea eficienta a interventiilor au facut posibile reducerea efectelor situatiilor de urgenta inregistrate si reluarea in cel mai scurt timp posibil a activitatilor economice si sociale in zonele afectate.
Prin modul de organizare a activitatilor de prevenire si limitare a efectelor situatiilor de urgenta, in anul 2010, comparativ cu anii precedenti, in majoritatea situatiilor, autoritatile administratiei publice judetene si locale, au actionat coerent, preventiv si mult mai organizat, prin aplicarea unor masuri menite sa determine limitarea efectelor situatiilor de urgenta. Aceastea au demostrat mai multa implicare din partea factorilor responsabili, cresterea nivelului de pregatire in domeniul situatiilor de urgenta, optimizarea fluxului informational, realizarea conducerii, coordonarii si cooperarii de calitate, pe timpul actiunilor de interventie.

Profit de aceasta ocazie si doresc sa multumesc tuturor autoritatilor judetene si locale implicate in gestionarea situatiilor de urgenta, membrilor si consultantilor Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, pentru eforturile pe care le-au facut in anul 2010, avand ca principal obiectiv: protectia omului, a bunurilor si mediului, pe timpul situatiilor de urgenta si sa-i asigur de tot sprijinul si toata deschiderea din partea Institutiei Prefectului - Judetul Suceava in aceasta directie.

PRESEDINTELE
COMITETULUI JUDETEAN PENTRU SITUATII DE URGENTA
PREFECTUL JUDETULUI SUCEAVA

Sorin-Arcadie POPESCU

Apel unic de urgenţă
Ministerul Administratiei si Internelor
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Prefectura Suceava
Consiliul Judeţean Suceava
Inspectoratul judeţean de Poliţie Suceava
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava
FOTO

FOTO

FOTO

FOTO

<FOTO